Nistagmusul

Nistagmusul este o afecțiune în care ochii fac mișcări repetitive, necontrolate, având ca efect vederea redusă și percepția scăzută a adâncimii.

Nistagmusul afectează adesea echilibrul și coordonarea, cauzând probleme de vedere pe timp de noapte sau sensibilitate la lumină.

Mișcările oculare din nistagmus pot fi în sens orizontal, vertical, rotator sau mixt. Aceste mișcări se accentuează dacă pacientul este obosit sau stresat. Pacientul afectat de nistagmus nu reușește să vadă în mod constant obiectele. Din acest motiv el poate încerca să compenseze incapacitatea de a vedea lucrurile clar, prin menținerea capului în poziții neobișnuite.

Cauzele nistagmusului

Nistagmusul poate fi un simptom al afecțiunilor medicale subiacente sau al altor probleme legate de ochi.

De multe ori, nistagmusul este cauzat de o problemă neurologică prezentă la naștere. De asemenea, se poate dezvolta mai târziu și în copilăria timpurie din cauza lipsei dezvoltării controlului ocular. Persoanele în vârstă pot dobândi nistagmus din cauza unui accident vascular cerebral, a unei boli, a unei tumori cerebrale sau a unui traumatism. Scleroza multiplă poate provoca, de asemenea, nistagmus. Alte cauze pot include cataracta moștenită, probleme la nivelul urechii interne, unele medicamente, boli ale sistemului nervos central, cum ar fi boala Parkinson.

 

Nistagmusul poate fi tratat eficient prin terapie fotosintonică https://terapievizuala.ro/category/terapia-fotosintonica/

Ea va încetini și, de asemenea, va reduce simptomele nistagmusului chiar și cu 80-90%.

Pentru mai multe informații despre nistagmus, intrați pe https://www.aao.org/bcscsnippetdetail.aspx?id=0443a96b-9625-40a7-8a9f-59e07639e815

 

Articole create 38

2 comentarii la „Nistagmusul

  1. Buna ziua !
    As dori sa stiu daca ati mai intalnit cazuri de nistagmus congenital … sunt ingrijorat in privinta vederi , locuiesc in germania iar doctorul oftalmolog nu prea mi-a fost de folos , ma lamurit spunandu-mi cand in cazul meu nu are ce sa faca … in urma testului de vedere a dedus ca vederea mea este la 40 % .. citesc de mult timp pe Internet daca exista operatie sau tratament pt asa ceva … orice sfat m-ar ajuta foarte mult . Va mulțumesc

    1. Buna!
      Nu există operatie pentru problemele de vedere pe care le ai.Singura solutie este terapia vizuală însoțită de terapia fotosintonica. Acestea pot sa îți îmbunătățească mult vederea prin reducerea cu până la 80% a nistagmusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus
Aboneaza-te la newsletter!
ro_RORomână