Cuprins

Drumul 3D

Pășesc pe drumul dintre Sanconfind și gara din Poiana Câmpina. Este drumul meu preferat. E liniștit, nici lung, nici scurt si iata ca, in mod uimitor si neasteptat, îl pot admira 3D! Îmi redresez ochii așa cum am învățat la terapie, obțin imaginea stereoscopică, apoi încerc să mă relaxez și să o mențin cât pot de mult. Îmi golesc mintea de orice gând și trăiesc intens aceste clipe. La fiecare pas îmi repet în gând: “Hai Raluca, poți să o faci! Poți să menții imaginea. Azi un pic, mâine mai mult și tot așa, până când va deveni obișnuință.” Știu că asa va fi, pentru ca in fiecare zi realizez cu uimire cât de mult am evoluat! Nu a fost ușor. Dar acum conteaza doar bucuria minunatei calatorii pe drumul terapiei vizual

Copilăria mea

copilaria mea

În copilăria timpurie, mai exact la vârsta de 1 an și 8 luni, fără o cauză aparentă, mi-a apărut brusc un strabism convergent alternant (adică în timp ce un ochi fixa imaginea, celălalt ochi nefixator era deviat către nas).

Medicii mi-au recomandat ochelari, exerciții pentru ochi făcute sub supraveghere în spital, precum și obturarea alternativă a câte unui ochi. Toate acestea, până la vârsta de 5 ani, când am început să merg la grădiniță.

poza 1

După două săptămâni, educatoarea a sfătuit-o pe mama să mă retragă de la gradinita și să amâne pregătirea pentru școală cu un an, deoarece aveam dificultăți la scriere și la coordonarea mână-ochi. În urma acestei întâmplări, la sfatul medicilor, mama a hotărât să accepte operația chirurgicală. 

Urmările operației de strabism

După o lună de la operație ochii mei au început să devieze din nou, de data aceasta către tâmplă. 

 
gfdd

Dar care a fost cauza reapariției devierii ochilor după intervenția chirurgicală? Operația a modificat lungimea unor mușchi existenți în jurul globilor oculari, care astfel, au așezat ochii în spațiu după un model nou. Pentru o scurtă perioadă aspectul estetic al ochilor a fost aparent normal. Creierul, însă, în calitate de centru de control, a rămas cu conexiuni neschimbate și a continuat să transmită aceleași semnale către mușchii globului ocular, adică la fel ca în perioada de dinainte de operație. 

Atât timp cât conexiunile din creier rămân neschimbate,  problemele funcționale de vedere nu pot fi rezolvate cu una sau chiar cu mai multe operații chirurgicale. Reeducarea creierului este singura cale eficientă de rezolvare a strabismului, având ca scop crearea de noi conexiuni sinaptice și trimiterea de semnale adecvate către mușchii ochilor, astfel încât, în acest nou context, creierul să determine ochii să învețe să lucreze în echipă. 

 

nerve cell 2213009 1280

Ce probleme funcționale de vedere am avut?

Controlul ochilor a fost o preocupare permanentă pentru mine. Viața mea a fost un război constant cu mine însămi, din următoarele motive:

  • În timpul mersului, deviam de la drumul drept.
  • Coordonarea mână-ochi era deficitară. Nu reușeam să prind mingea și evitam să particip la jocurile de grup. Nu m-am putut bucura de jocurile copilăriei.
  • La orele de pian notele muzicale și imaginea clapelor fugeau adesea din fața ochilor.
  • Aveam rețineri în a mă apropia de oameni, evitând să îi privesc în ochi ca să nu-mi observe devierea ochilor. Am fost uneori ținta ironiei și a întrebărilor curioase și dureroase pentru mine din partea copiilor.
  • Nu reușeam să mișc ochiul stâng către interior, din cauza cicatricilor fibroase postoperatorii de la nivelul mușchilor extraoculari. Din această cauză, devierea ochilor era mult mai accentuată când priveam în partea dreaptă. La tentativa de a privi în dreapta, nu reușeam să obțin o imagine stabilă și amețeam la încercarea de a fixa imaginea. Astfel, odată cu trecerea timpului am renunțat voluntar să mai privesc spre dreapta. Câmpul vizual drept era de multe ori ca și inexistent. De nenumărate ori, colegii mei de școală bănuiau că mă prefac că nu îi observ pe stradă, ignorându-i în mod voit.
  • Nu reușeam să privesc persoanele așezate lângă mine în partea dreaptă decât dacă răsuceam întreg corpul, încordându-mi cu disperare spatele și gâtul. Cu trecerea anilor, aceste poziții vicioase au dus la contracturi musculare dureroase, la o poziție strâmbă a gâtului (torticolis) și a coloanei vertebrale, precum și la multiple hernii de disc la nivelul coloanei cervicale și lombare. Ca urmare a acestor probleme, am fost nevoită să mă operez la nivelul coloanei vertebrale, să fac infiltrații, kinetoterapie și proceduri de fizioterapie. Deși puțină lume recunoaște acest lucru, vederea influențează puternic poziția corpului, alinierea ochilor fiind strâns legată de alinierea coloanei.
  • Aveam tendința să folosesc mai mult ochiul drept. Conștientizând că, dacă nu voi folosi și ochiul stâng, acuitatea vizuală la nivelul acestuia va scădea odată cu trecerea timpului, am luat hotărârea să citesc alternativ, când cu un ochi, când cu celălalt, chiar dacă această activitate mă obosea peste măsură. Această hotărâre îmi întărea în suflet speranța că poate într-o zi voi găsi o rezolvare a problemelor mele de vedere. Odată cu trecerea timpului, cititul a devenit din ce în ce mai dificil, fiindu-mi din ce în ce mai greu să alternez ochii. Treptat, am renunțat la această alternare voluntară și am ales o varianta mai ușoară pentru mine, aceea de a folosi la citit doar ochiul drept, iar la distanță doar ochiul stâng. Toate aceste dificultăți pe care le întâmpinam îmi provocau stres suplimentar. Eram în permanență preocupată de controlul ochilor mei și, fiind mereu încordată, nu mă puteam relaxa fizic și psihic.
  • Aveam adesea dureri puternice de cap.
  • La ceasul de lectură pierdeam frecvent rândul, iar literele zburau din fața ochilor. Mama îmi spunea adesea: “Citește cu amândoi ochii!” Ce mult mi-aș fi dorit să o pot face! Oboseam când citeam. Erau atâtea cărți pe care aș fi vrut să le citesc, dar strabismul mă împiedica să o fac atât cât mi-aș fi dorit.
  • În perioada școlii, mă străduiam să rețin lecția predată de profesori în timpul orelor de clasă, ceea ce mă scutea să o mai citesc acasă. Deseori apelam la mama, care îmi citea lecțiile de geografie și istorie pe care, astfel, le memoram auditiv. 

Întrebări fără răspuns

pexels karolina grabowska 4471316

Admiterea la medicină, examenele din anii de facultate, rezidențiatul, examenul de primariat  au adus noi provocări și stres suplimentar. Ritmul meu de citit și învățat era lent. Mă simțeam neputincioasă, uneori chiar mă îndoiam de capacitățile mele intelectuale. 

Cu ambiție, cu speranță, cu credință, dar în același timp cu teamă, cu revoltă, cu indignare, cu întrebări fără răspuns, am încercat să accept situația și să depășesc dificultățile cu care mă luptam. Am învățat să îmi duc crucea, dar în adâncul sufletului meu, am sperat că voi găsi o rezolvare.

La cursul de oftalmologie predat în facultate, am învățat că, după vârsta de 7 ani (așa numită perioadă critică), strabismul nu poate fi recuperat decât estetic, prin intervenție chirurgicală. În concluzie, cu diagnosticul de exotropie (deviere în afară) la ambii ochi și hipertropie (deviere în sus) la ochiul stâng,  verdictul în cazul meu la vremea aceea suna clar: o nouă intervenție chirurgicală pentru corecția exclusiv estetică a poziției ochilor. Speranța de îmbunătățire funcțională a vederii era exclusă.  

 

Odată cu trecerea timpului, devierea ochilor s-a accentuat. Simțind că problemele (mersul, postura, coordonarea mișcărilor, orientarea în spațiu, aprecierea distanțelor etc) s-au agravat, am consultat și alți medici specialiști în strabism, inclusiv din străinătate. Toți au afirmat că devierea ochilor se va mări odată cu trecerea timpului și că în curând va fi necesară o nouă operație pentru alinierea exclusiv estetică a ochilor.

brain 605603 1280

Refuzând în continuare sfatul de a face operație, dar și ideea de a mă confrunta în viitor cu accentuarea problemelor de vedere, am început să caut soluții.

O nouă speranță

book

Așa am descoperit, in urma cu 2 ani, cartea care mi-a redat speranța: „Fixing my gaze” de Susan Barry. Autoarea acestei cărți, de profesie neurobiolog, își povestește experiența personală, arătând cum a reușit să își corecteze strabismul la vârsta de 48 de ani. Din povestea lui Susan Barry am aflat despre terapia vizuală, miracolul care mi-a schimbat și îmbunătățit radical viața. 

https://www.youtube.com/watch?v=XCCtphdXhq8&t=113s

În paralel cu terapia vizuală, din pasiune și din dorința de a înțelege și aprofunda fiziologia problemelor de vedere, am urmat un curs postuniversitar de optometrie, care mi-a deschis și mai mult orizontul.

Înțelegerea mecanismelor vederii dar și impactul psihologic enorm pe care terapia vizuală l-a avut asupra mea, m-au determinat să încerc să ajut și alți oameni cu probleme de vedere.

Ce rezultate am avut cu terapia vizuală?

  • Pot in sfarsit sa mișc ochiul stâng în toate direcțiile. 
  • Ochii mei lucrează din ce în ce mai mult timp în echipă. 
  • Nu mai am acele  amețeli și dezorientări atunci când privesc spre dreapta, pentru că am învățat cum să îmi coordonez ochii. 
  • Activitățile de terapie vizuală au devenit mai ușor de realizat. Unele  îmi păreau de nefăcut, dar iată că acum imposibilul a devenit posibil. 
  • Privesc oamenii în ochi și în mod involuntar cercetez dacă au ochii aliniați ☺
  • Cititul este mai puțin obositor. 
  • Apreciez mai bine distanțele.
Simt că m-am schimbat. Terapia vizuală mi-a ridicat un văl de pe creier. Pentru că, pe lângă efectele terapiei vizuale asupra vederii,  am simțit si efecte psihologice absolut fantastice. Sunt mai răbdătoare, mai puțin critică, mai înclinată spre a cerceta frumusețea din jurul meu. Îmi doresc să am răgazul și liniștea necesare pentru a descoperi lumea înconjurătoare și pe mine însămi.

Mai există totuși uneori momente când am vedere dublă, dar nu mă sperie, pentru că înțeleg ce se întâmplă și pentru că știu că prin exerciții se poate remedia și această problemă. 

Încă mai am unele dificultăți cu vederea la distanță. Imaginea mea asupra locului unde mă situez cu adevărat în spațiu s-a schimbat. 

Sunt încă într-un proces de consolidare a noului fel în care trebuie să îmi mișc ochii, pentru a fixa cu ambii ochi același punct în spațiu.

Acum văd altfel lumea, într-un mod pe care nu puteam vreodată să mi-l imaginez! 

Nu a fost un proces ușor. Au fost momente când credeam că nu voi reuși. Dar gândul că într-o zi voi putea avea o vedere normală, mi-a dat putere să continui.

Un lucru însă este sigur: m-am îndrăgostit de Univers. Natura și mai ales copacii arată altfel. Imaginea lor 3D îmi taie răsuflarea; îi admir minute în șir fără să mă satur. Sunt copleșită de atâtea emoții. Câtă frumusețe și bucurie am pierdut în toți anii de până acum!

Aboneaza-te la newsletter!
Scroll to Top