Gânduri despre terapia vizuală spuse cu voce tare.
Am citit de curând părerea unor persoane despre terapia vizuală. Cineva afirma că a încercat terapia vizuală, dar nu a avut rezultate satisfăcătoare. Altcineva spunea că a rămas cu vedere dublă și regreta că începuse terapia. O altă persoană afirma cu tărie că terapia vizuală nu este deloc eficientă. Mi-a părut rău pentru toți. Am realizat că nu au reușit să ajungă în acel punct în care să înțeleagă ce au de făcut, pentru a obține ceea ce își doresc.
Am simțit dintr-o dată nevoia să împărtășesc gândurile mele. Despre ceea ce cred și aplic cu credință de trei ani de zile, de când am început să practic terapia vizuală.
Am simțit nevoia să scriu despre frică sau mai exact, despre CURAJ.
- Curajul de a privi altfel decât ai fost obișnuit o viață întreagă.
- Curajul de a redresa ochii într-o poziție care îți face corpul, inițial, să se simtă neajutorat și vulnerabil.
- Curajul de a experimenta și de a păși pe teritorii necunoscute.
- Curajul de a te simți altfel decât ai fost obișnuit.
- Curajul de a-ți „lăsa” mintea să aplice noile metode învățate prin terapia vizuală.
- Curajul de a încerca activarea unor rețele neuronale care au dormit ani de zile sau de a folosi, cu precădere, rețele neuronale noi, create de curând în creierul tău, prin experimentare, perseverență și multă muncă.
Terapia vizuală este o călătorie al cărei capăt nu știi niciodată cât de aproape se află. Este o călătorie, prin teritorii necunoscute ție, în propriul tău corp. Ea îți îmbunătățește enorm imaginea de sine, postura, încrederea, randamentul în nenumărate activități și, la urma urmei, întreaga viață.