Mituri despre terapia vizuală
Mitul nr 1 – Terapia vizuală este doar pentru copii
Realitatea este că terapia vizuală poate ajuta oamenii de toate vârstele să își îmbunătățească funcția vizuală pentru o gamă largă de nevoi.
Cu siguranță, capacitatea copiilor de a citi și de a performa în școală este o indicație majoră pentru terapie vizuală. Dar, în același timp, adulții se pot recupera după o comoție cerebrală, accident vascular cerebral sau alte leziuni cerebrale, sportivii își pot îmbunătăți performanța pe teren, iar pacienții cu afecțiuni neurologice precum Parkinson, autism sau scleroză multiplă pot beneficia de reabilitarea sau antrenarea anumitor abilități vizuale.
Terapia vizuală se bazează pe neuroplasticitatea creierului. Neuroplasticitatea este capacitatea sistemului nervos de a-și modifica permanent circuitele neuronale, structura și funcțiile, precum și de a forma noi conexiuni între celulele nervoase, sub influența unor noi experiențe sau stimuli. Altfel spus, conexiunile cerebrale se pot modifica la orice vârstă.
Mitul nr 2- Nu există cercetări care să susțină eficacitatea terapiei vizuale.
Dacă sunteți în căutarea cercetărilor și a rezultatelor care stau la baza succesului terapiei vizuale, vizitați de exemplu:
http://www.visiontherapy.org/vision-therapy/vision-therapy-studies.html sau http://www.covd.org/?page=Research
Cercetările finanțate de Institutul Național al Ochilor din SUA (NEI – agenția guvernamentală principală pentru cercetarea vederii) și efectuate la Clinica Mayo dar și la alte clinici, au constatat că cel mai eficient model de tratament pentru insuficiența de convergență este obținut în cadrul terapiei vizuale la cabinet și apoi ca terapie de consolidare, acasă.
Mitul nr 3 – Terapia / reabilitarea vizuală se referă doar la inputul vizual
Mulți optometriști asociază terapia vederii doar cu afecțiuni precum strabismul și ambliopia – cu alte cuvinte, cele asociate cu inputul vizual. Dar o mare parte din terapia vizuală este legată și de performanța vizuală, precum și de procesarea vizuală. Urmărirea cu ochii, lucrul ochilor în echipă, abilitatea de a schimba privirea de pe tablă sau ecran pe pagină și înapoi, convergența ochilor la aproape, echilibrul și propriocepția – toate aceste abilități (sau lipsa acestora) pot beneficia de antrenament și reabilitare.
Mitul nr 4 – Îngrijirea vederii scăzute și terapia vederii se exclud reciproc
De obicei, ne gândim la specialistul pentru tratamentul vederii scăzute ca la persoana care prescrie dispozitive optice de mărire pentru pacienții cu tulburări de vedere din cauza degenerescenței maculare sau a retinopatiei.
Deși este adevărat că specialiștii pentru vederea scăzută se concentrează în primul rând pe ajutoarele optice și non-optice pentru vedere și orientare, serviciile pentru vederea scăzută pot fi, de asemenea, foarte utile la pacienții care au pierdere temporară a câmpului vizual sau vedere dublă din cauza unui accident vascular cerebral sau a unor leziuni cerebrale. În mod similar, reabilitarea neuro-optometrică poate ajuta pacienții cu vedere scăzută.
Lipsa conștientizării cu privire la necesitatea terapiei vizuale poate întârzia adesea tratamentul pacienților, uneori chiar și cu ani de zile.
Optometriștii din asistența primară ar trebui să fie mai conștienți de tipurile de servicii pe care profesioniștii în terapia vizuală / reabilitarea vederii scăzute le oferă. Ei trebuie să își îndrume pacienții de toate vârstele către colegii lor care îi pot ajuta cel mai bine să optimizeze funcția vizuală .
Mitul nr 5 – Terapia vizuală trebuie repetată
Una dintre cele mai frecvente comparații pe care le aud este aceea între terapia vizuală și exercițiile fizice oculare. Cel mai frecvent terapia vizuală este asimilată cu antrenarea ochilor la sala de sport. Acest lucru face ca terapia vederii să fie asemănată cu niște exerciții de întărire. Concept de întărire aduce după sine preocuparea în legatură cu regresia rezultatelor obtinute și cu necesitatea repetării programelor de terapie a vederii. Iată care sunt argumentele care ne arată că terapia vizuală nu înseamnă doar exerciții oculare și nu trebuie repetată.
Este important să începem prin a spune că mușchii responsabili de mișcarea ochilor sunt „supra-construiți”. Ei sunt prea puternici pentru ceea ce trebuie să facă – deplasarea unui glob ocular care cântărește mai puțin de 30 de grame. Ideea că trebuie să întăriți mușchii ochiului pentru a rezolva disfuncția vederii binoculare (insuficiență de convergență, strabism, dificultăți de urmărire etc.) nu este adevărată. De fapt, majoritatea oamenilor cu strabism își pot mișca ochii în toate direcțiile, deci mușchii nu sunt afectați. Există, desigur, excepții, care țin mai ales de restricțiile date de cicatricile fibroase postoperatorii sau de paraliziile unor nervi cranieni.
Așadar, dacă nu întărim mușchii ochilor, ce facem totuși cu ajutorul terapiei vizuale?
Atunci când este efectuată corespunzător, terapia vizuală este concepută pentru a îmbunătăți funcționarea vederii binoculare (lucrul ochilor în echipă), acomodarea (focusarea), funcționarea oculomotorie (urmărirea cu ochii), percepția vizuală și procesarea vizuală. Îmbunătățirile funcției vizuale se fac prin dezvoltarea căilor neuronale din creier care sunt responsabile pentru abilitățile vizuale menționate mai sus. Se cunoaște că 66% din conexiunile neuronale din creier sunt implicate în vedere, percepția vizuală și integrarea vederii cu celelalte simțuri. Având în vedere acest lucru, puteți înțelege cât de mult potențial există pentru îmbunătățire.
Așadar este bine să evităm să ne referim la terapia vizuală ca la un antrenament cu exerciții de “întărire”.
Corect ar fi să înțelegem terapia vizuală ca fiind o îmbunătățire a coordonării ochilor și a legăturii dintre creier și ochi. În loc să vedeți terapia vizuală ca un antrenament de forță în care ne orientăm după principiul “un organ nefolosit se pierde”, mai bine gândiți-vă la terapia vederii ca la mersul pe bicicletă.
Căile neuronale necesare activității în cauză și coordonării ochilor, odată ce s-au dezvoltat, rămân pe loc, nu dispar. Acesta este motivul pentru care terapia vizuală NU trebuie repetată mai târziu în viață.
De fiecare dată când absolventul programului de terapie vizuală își folosește ochii și creierul pentru a citi, a învăța și a juca sport sau jocuri, își întărește practic noile abilități vizuale câștigate. Mersul pe bicicletă nu se uită, iar mergând pe bicicletă în fiecare zi, devii specialist.
De aceeas, atunci când este efectuată corect, rezultatele se mențin și terapia vizuală nu trebuie să fie repetată.
Există totuși situații, in cazul adulților, când este necesară terapia de întreținere (15-20 min o dată pe săptămână), în cazurile in care creierul trebuie să renunțe la folosirea unor căi neuronale pe care le-a preferat timp de zeci de ani până atunci.
Parcurgeți pașii următori pentru a vă asigura că terapia vizuală este efectuată corect, de către persoane instruite:
- Asigurați-vă că optometristul are experiență în vederea binoculară și terapia vizuală.
- Asigurați-vă că terapia vizuală nu are o componentă computerizată.
Unele practici suplimentează terapia vizuală cu programe de calculator efectuate fie la cabinet, fie acasă. Cercetările actuale în tratamentul insuficienței de convergență au arătat că terapia vizuală computerizată NU este eficientă. De fapt, a fost mai puțin eficientă decât terapia placebo (falsă) de control. Terapia vizuală pe computer are potențialul de a încorpora obiceiuri vizuale slabe. Când aceste obiceiuri proaste sunt preluate, terapia vizuală trebuie repetată pe măsură ce sistemul defect se destramă din nou.
- Asigurați-vă că ședințele de terapie vizuală sunt efectuate individual, nu în grup. Sistemul vizual al fiecărei persoane răspunde diferit în timpul terapiei vizuale. Fără o atenție individuală, copilul dumneavoastră prezintă un risc ridicat de a dezvolta abilități vizuale slabe. Terapia va dura mai mult decât era de așteptat, nu va oferi îmbunătățiri sau va fi inadecvată pentru nevoile copilului dumneavoastră. Toate acestea duc la probabilitatea recomandării ca terapia vizuală să fie repetată.
- Faceți singuri cercetări.
Există o mulțime de cercetări disponibile pe tema terapiei vizuale. Eficacitatea terapiei vizuale și baza fiziologică pentru succesul acesteia sunt documentate în reviste de specialitate. Aceasta vă va permite să înțelegeți mai bine ce ar trebui să recomande medicul și de ce.
Așadar atunci când este efectuată în mod corespunzător de către persoane antrenate, terapia vizuală nu trebuie repetată. Dacă vi se spune că copilul dumneavoastră are nevoie de ani de zile de terapie a vederii sau că terapia vizuală trebuie repetată, rugați-l pe medic să vă arate cercetarea pentru a susține acest plan de tratament și, mai important, solicitați o a doua opinie.
Mitul nr 6 – Toate programele de terapie vizuală sunt la fel
În timp ce există proceduri și activități cheie pe care le folosesc majoritatea centrelor de terapie vizuală, pot exista diferențe mari în modul în care este structurată terapia, modul în care progresează și serviciile suplimentare oferite.
Mitul nr 7 – Am nevoie de ochelari, nu de terapie
Rețeta corectă pentru ochelari este cu siguranță un început bun atunci când este necesar.
Dar ochelarii singuri nu vor corecta problemele de percepție vizuală, nu vor ajuta la urmărirea slabă a ochilor și nici nu vor ajuta ochii să lucreze împreună ca o echipă.
Terapia vizuală antrenează ochii și creierul să lucreze împreună prin practică și repetare, ceea ce duce la schimbări pe tot parcursul vieții.
Mitul nr 8 – Terapia vizuală este scumpă
Terapia vizuală este comparabilă ca preț cu multe alte servicii.
Familiile cheltuiesc mult, timp de ani de zile, pe servicii de îndrumare medicală.
Dacă există o problemă vizuală de bază, îndrumarea servește ca instrument de protecție și nu tratează cauza principală a problemelor vizuale legate de învățare.
Haideți să recunoaștem, există multe cheltuieli în fiecare familie. De la tabere sportive până la vacanțe, servicii de logopedie, cluburi de sănătate, aparate dentare și multe altele.
Totuși beneficiile terapiei vizuale sunt de neprețuit!