Mulți oameni au strabism și nu știu

Mulți oameni au strabism și nu știu

Strabismul este o afecțiune în care cei doi ochi nu reușesc să se alinieze în mod corespunzător și să lucreze împreună ca o echipă.

În strabism există semnale electrice neadecvate de la creier către mușchii globului ocular.

Multe cazuri de strabism rămân nediagnosticate

Adesea, chiar dacă această patologie poate provoca nenumărate probleme de vedere, mulți oameni nici măcar nu știu că au strabism. O mulțime de cazuri de strabism nu sunt ușor de detectat cu ochiul liber, iar un simplu screening oftalmologic nu le va identifica. De aceea, de cele mai multe ori, ele ramân nediagnosticate. Acesta este motivul pentru care încurajez părinții să programeze cât mai repede o evaluare amănunțită a vederii copilului lor, dacă acesta se confruntă cu oricare dintre următoarele simptome:

  1. Atunci când se concentrează pe un obiect, unul dintre ochi pare a fi deviat spre interior, spre exterior, în sus sau în jos.
  2. Are dureri de cap constante sau migrene.
  3. Adesea trebuie să se uite fix sau să-și încline capul pentru a citi sau a vedea ceva clar.
  4. Are vedere dublă sau rău de mișcare în timp ce citește.
  5. Trebuie să-și “încordeze” ochii în timp ce citește, are randament scăzut și este adesea obosit după această activitate.
  6. Are o coordonare slabă mână-ochi, precum și abilități motorii și sportive scăzute.
  7. Nu poate rămâne concentrat sau nemișcat în sala de clasă sau în timp ce își face temele.
  8. Evită cititul și protestează atunci când trebuie să citească.

Copilul cu strabism poate fi greșit diagnosticat cu ADHD

Simptomele enumerate mai sus pot imita adesea un handicap de învățare, ceea ce determină profesorii și părinții să creadă că al lor copil are deficit de atenție/ADHD sau o altă tulburare, când, în realitate, copilul suferă de strabism.

O concepție greșită majoră în rândul medicilor și părinților este aceea că intervenția chirurgicală e singura și  cea mai bună opțiune pentru tratarea strabismului. În realitate, intervenția chirurgicală neurmată de terapie vizuală, este exclusiv o soluție cosmetică, ce va asigura o aliniere estetică aparentă a ochilor, dar nu va îmbunătăți vederea pe termen lung a copilului.

Programul de terapie vizuală constă în exerciții și activități personalizate, adecvate vârstei, care învață creierul și ochii să lucreze împreună în mod coerent.

Adesea operația de strabism este doar o soluție estetică

După ce un copil este supus unei intervenții chirurgicale pentru a-și „repara” strabismul, ochii pot părea aliniați, dar creierul și ochii vor comunica în continuare incorect, respectând modelul neurologic existent dinainte de operație. Așadar, după operație, chiar dacă vor fi mai puțin vizibile, problemele de vedere ale  copilului vor exista în continuare. Pe de altă parte, antrenarea corectă și corespunzătoare a creierului și a ochilor cu ajutorul terapiei vizuale, la orice vârstă, duce la o îmbunătățire evidentă sau chiar la o vindecare funcțională de durată.

Scopul acestui articol este de a crește gradul de conștientizare cu privire la strabism, astfel încât oamenii să nu-și mai trăiască viața de zi cu zi acceptându-și problemele de vedere si luptându-se să vadă clar și să citească corect.

Este important ca părinții să fie conștienți de această problemă de vedere și de simptomele acesteia, astfel încât copiii să nu mai fie diagnosticați greșit ca având o dizabilitate de învățare sau o altă problemă neurologică.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top