Strabismul este o problemă de vedere în care ochii nu sunt aliniați corespunzător și privesc în direcții diferite (nu se uită la același punct în spațiu).
La o persoană cu strabism, un ochi este deviat, cu alte cuvinte un ochi se uită la un anumit obiect, iar celălalt se uită în altă direcție. Deci o persoană cu strabism nu privește cu ambii ochi simultan (are o deficiență de vedere binoculară).
Uneori, strabismul este foarte vizibil. Alteori, poate fi observat doar atunci când persoana respectivă este obosită sau când privește ceva aproape.
Părerea specialiștilor
În trecut se credea că după vârsta de 7 ani strabismul putea fi corectat doar estetic, numai prin intervenție chirurgicală.
În prezent, din ce în ce mai multe studii ne arată că strabismul poate fi tratat cu succes la orice vârstă.
Totuși, cu cât strabismul este diagnosticat mai devreme în copilărie, cu atât tratamentul are rezultate mai bune și mai rapide.
Lipsa de înțelegere dar și de empatie din partea familiei și a medicilor specialiști este din nefericire o problemă frecvent întâlnită. Oftalmologii se gândesc arareori să recomande pacienților terapia vizuală.
De ce? Pentru că:
- în facultate nu se aprofundează tulburările de binocularitate.
- nu există suficienți specialiști în domeniul terapiei vizuale
- rezultatele terapiei vizuale nu sunt aduse la cunoștința celor care ar putea beneficia de aceasta
- terapia vizuală a fost și este încă privită ca o “păcăleală”.
Semnele și simptomele clasice ale strabismului
- ochii arată nealiniați, nu se mișcă împreună:
- clipitul frecvent, în special în lumina soarelui
- privitul cu ochii pe jumătate închiși
- înclinarea capului pentru a vedea mai clar obiectele
- percepția defectuoasă în profunzime
- vederea dublă (diplopie)
Ce trebuie să știe părinții care au copii cu strabism
Părinții unui copil cu strabism trebuie să conștientizeze importanța vederii binoculare pentru copilul lor și să înțeleagă că operația chirurgicală reprezintă o rezolvare doar a aspectului estetic. Medicul oftalmolog va spune că operația chirurgicală este necesară pentru a scurta sau alungi mușchii extraoculari în scopul realinierii ochilor. Din păcate, această abordare nu va rezolva problema de vedere (ci eventual doar aspectul estetic), întrucât centrul de control, creierul, nu poate fi “păcălit” prin ajustarea unor mușchi.
Adesea părinților le pasă mai mult de faptul că aspectul fizic al copilului cu strabism îi face pe ei înșiși să se simtă inconfortabil atunci când își privesc copilul. Din păcate, foarte puțină lume conștientizează importanța aspectului funcțional, adică a felului în care copilul vede/percepe lumea înconjurătoare, precum și problemele care decurg de aici. Multe dintre aceste probleme le -am avut și eu în copilărie și le găsiți enumerate în capitolul Povestea mea.
În afară de inevitabilul complex legat de aspectul fizic, copilul cu strabism se luptă cu nenumărate dificultăți. V-ați gândit vreodată care sunt problemele funcționale ale acestuia? Dacă este la vârsta la care puteți comunica cu el, întrebați-l și le veți descoperi. Copiii nu povestesc despre dificultățile pe care le întâmpină, deoarece cred ca așa este normal să vadă și sunt convinși că toată lumea vede la fel ca ei.
Ca părinți de copii cu strabism, trebuie să înțelegeți si să luptați pentru a-i feri pe copii de consecințele dureroase ale deficienței vizuale de care suferă.
Vă puteți imagina cum este să vezi dublu? Sau realizați oare cât de greu este să rămâi concentrat pe un obiect sau un text, atunci când imaginea nu este stabilă și plutește prin fața ochilor? Știți cât de frustrant este pentru copil să nu reușească să prindă o minge, sau să nu o poată arunca la coș? Activități care nu pun nicio problemă pentru o persoană cu vedere normală, pot reprezenta o adevărată provocare pentru un copil cu strabism: aprecierea distanțelor, coborâtul scărilor, mersul pe bicicletă, înotul, ba chiar și mersul pe stradă. Dacă ne gândim nu doar la aspectul estetic în strabism ci și la consecințele acestei tulburări de vedere (probleme de postură, tulburări de echilibru, amețeli, dureri de cap, lipsă de orientare, rău de mișcare, lipsă de coordonare mână – ochi, citit lent, neîncredere si scăderea stimei de sine etc) cu atât mai important este ca părinții să se preocupe de corectarea cât mai rapidă a strabismului copilului lor.
Ce trebuie să faceți?
Chiar dacă medicul oftalmolog vă descurajează în hotărârea de a începe un program de terapie vizuală, sunteți datori să căutați și să găsiți orice modalitate care să îmbunătățească vederea și viața copiilor dumneavoastră.
Este păcat că, de obicei, în loc să îndrume pacientul către terapie vizuală, medicul insistă în a recomanda corecția strabismului prin operație, chiar și după 3-4 intervenții chirurgicale nereușite.
Vederea normală este o vedere binoculară. Pentru că avem doi ochi, percepem două imagini ale aceluiași obiect văzute din unghiuri diferite, însă la nivelul creierului, aceste două imagini fuzionează (se suprapun) și astfel apare imaginea tridimensională (imagine 3D sau stereoscopică).
Oamenii cu strabism nu pot aprecia adâncimea și nu au vedere 3D. Acest aspect le afectează viața într-un mod foarte important, pentru că scopul perceperii adâncimii este acela de a ști unde anume te situezi în spațiu, în relație cu toate celelalte obiecte din jur. Astfel, strabismul îți afectează, de exemplu, felul în care te miști în spațiu, felul în care apreciezi distanțele, felul în care te deplasezi pe o direcție stabilită, precizia cu care torni apă într-un pahar, urcatul și coborâtul scărilor dar și multe alte aspecte importante ale vieții de zi cu zi.
Toate aceste efecte ale strabismului, amintite mai sus, mi-au influențat și mie viața și mărturisesc că nu este deloc ușor să le gestionezi.
Efectele psihologice ale strabismului
De cele mai multe ori, pe cei din anturaj îi deranjează aspectul estetic al persoanelor cu strabism.
Este limpede că atitudinea celor din jur accentuează lipsa de încredere și lipsa stimei de sine a persoanelor cu strabism.
Un copil cu un strabism corectat doar estetic, nu și funcțional, nu va putea niciodată să își atingă potențialul maxim din punct de vedere fizic, intelectual, dar și al interacțiunii umane. În general, oboseala îl va face să renunțe la multe activități, dar cel mai important este că, de cele mai multe ori, devine introvertit, pasiv și renunță la dorințe, vise, planuri. Din pricina strabismului, el nu se va putea realiza profesional pe deplin și nici nu va putea să își aleagă orice meserie (de exemplu șofer, chirurg, aviator). Acest lucru mi s-a întâmplat și mie: visam să îmi aleg o specialitate chirurgicală, dar am realizat că nu aș fi fost un chirurg bun și am renunțat la această dorință. Condusul mașinii mi-a pus de asemenea probleme, în special la aprecierea distanțelor, având dificultăți de exemplu la parcarea în spații înguste.
De cele mai multe ori, pe cei din anturaj îi deranjează aspectul estetic al persoanelor cu strabism. Este limpede așadar că atitudinea celor din jur accentuează lipsa de încredere și lipsa stimei de sine a persoanelor cu strabism.
Efectele psihologice ale strabismului pot fi devastatoare pe termen lung. De aceea este foarte important să ne concentrăm asupra felului în care strabismul afectează nu doar aspectul estetic, dar mai ales vederea și implicit viața persoanei în cauză.
Vederea nu este doar ceea ce vedem, ci și ceea ce suntem pregătiți să percepem.