Terapia vizuală se bazează pe neuroplasticitate, la fel ca și alte terapii acceptate

Terapia vizuală se bazează pe neuroplasticitate, la fel ca și alte terapii

Majoritatea dintre noi a auzit despre recuperarea neurologică după un accident vascular cerebral (AVC).

De asemenea am aflat cu toții despre următoarele terapii:

  • Kinetoterapie (terapia prin mișcare) pentru recuperarea tulburărilor locomotorii
  • Terapia ocupațională
  • Terapia tulburărilor de limbaj
  • Ludoterapia (terapia prin joc)
  • Audiologia educațională pentru recuperarea auzului
  • Terapia cognitiv comportamentală

Iar lista de mai sus poate continua.

Toate aceste terapii sunt acceptate și îmbrățișate, deopotrivă, de pacienți și de cadrele medicale.

Terapia vizuală, la fel ca și celelalte terapii menționate mai sus, se bazează pe același principiu care stă la baza recuperării neurologice după un AVC. Acest principiu se numește NEUROPLASTICITATE și este unanim acceptat de către lumea medicală.

De ce însă terapia vizuală nu este acceptată?

De ce există in continuare reticență și voci care susțin vehement că terapia vizuală nu dă rezultate?

De ce există medici care  afirmă în mod agresiv că terapia vizuală este o înșelătorie?

Răspunsul la aceste întrebări este următorul:

Cei care neagă efectele terapiei vizuale, nu au studiat îndeajuns efectele terapiei vizuale corecte asupra creierului uman.

Trăim într-un secol al vitezei, în care oamenii nu au timpul, cunoștințele și răbdarea necesare pentru a valorifica cu adevarat neuroplasticitatea. Un stimul corect și aplicat pentru o perioadă suficient de îndelungată pentru a obține un automatism, conduce la rezultate uimitoare.

Plasticitatea creierului

 

Creierul uman este compus din aproximativ 86 de miliarde de neuroni.

Pe vremuri, cercetătorii credeau că neurogeneza sau crearea de noi neuroni se oprește la scurt timp după naștere.

Astăzi, se cunoaște deja că creierul posedă capacitatea remarcabilă de a reorganiza căile neuronale, de a crea noi conexiuni și, în unele cazuri, chiar de a crea noi neuroni – un concept numit neuroplasticitate sau plasticitate a creierului.

Neuroplasticitatea se menține de-a lungul întregii vieți.

Există două tipuri principale de neuroplasticitate:

  • Plasticitatea funcțională: capacitatea creierului de a muta funcțiile dintr-o zonă deteriorată în alte zone nedeteriorate
  • Plasticitatea structurală: capacitatea creierului de a-și schimba efectiv structura fizică în urma procesului de învățare

Neuroplasticitatea permite neuronilor să compenseze și să își modifice / ajusteze activitățile de răspuns la situații noi create sau la schimbări din mediul înconjurător.

Reorganizarea creierului are loc prin mecanisme precum „încolțire axonală” în care axonii nedeteriorați cresc noi terminații nervoase pentru a reconecta neuronii ale căror legături au fost rănite sau tăiate. La axonii nedeteriorați este posibil, de asemenea, să încolțească terminații nervoase in vederea conectarii cu alte celule nervoase nedeteriorate, formând căi neuronale noi pentru a realiza o anumită funcție necesară.

Creierul compensează prin reorganizarea și formarea de noi conexiuni între neuronii intacți. Pentru această „reconectare”, neuronii trebuie stimulați prin activitate.

Primii câțiva ani din viața unui copil sunt o perioadă de creștere rapidă a creierului.

La naștere, fiecare neuron din cortexul cerebral are aproximativ 2.500 de sinapse. Până la vârsta de trei ani, acest număr crește la 15.000 de sinapse per neuron.

Cu toate acestea, în medie, adultul are aproximativ jumătate din numărul sinapselor. Explicația constăîn faptul că, pe măsură ce dobândim noi experiențe, unele conexiuni sunt consolidate, în timp ce altele sunt eliminate. Acest proces este cunoscut sub numele de tăiere sinaptică.

Neuronii care sunt folosiți frecvent dezvoltă conexiuni mai puternice, iar neuronii care sunt folosiți rar sau niciodată, mor în cele din urmă.

Prin dezvoltarea de noi conexiuni și tăierea celor slabe, creierul se poate adapta la mediul în schimbare.

https://www.verywellmind.com/what-is-brain-plasticity-2794886

Caracteristicile neuroplasticității

1. Este influențată de vârstă și de mediu

În timp ce plasticitatea există pe tot parcursul vieții, anumite tipuri de schimbări sunt mai predominante în anumite etape specifice.

Creierul tinde să se schimbe foarte mult în primii ani de viață, pe măsură ce creierul imatur crește și se organizează.

În general, creierele tinere tind să fie mai sensibile și mai receptive la experiențe decât creierele mature. Dar asta nu înseamnă că creierele adulte nu sunt capabile de adaptare.

Genetica poate avea, de asemenea, o influență. Interacțiunea dintre mediu și genetică joacă, de asemenea, un rol în modelarea plasticității creierului.

2. Este un proces continuu

Plasticitatea este continuă de-a lungul vieții și implică și celule ale creierului, altele decât neuronii, inclusiv celulele gliale și vasculare.

Neuroplasticitatea poate apărea ca rezultat al învățării, experienței și formării memoriei sau ca urmare a deteriorării creierului.

În timp ce oamenii obișnuiau să creadă că creierul rămâne nemodificat după o anumită vârstă, cercetările mai noi au arătat că el nu încetează să se schimbe ca răspuns la învățare.

În cazurile de deteriorare a creierului, cum ar fi în timpul unui accident vascular cerebral, zonele creierului asociate cu anumite funcții pot fi deteriorate. În cele din urmă, părți sănătoase ale creierului pot prelua aceste funcții și abilitățile pot fi restabilite.

3. Are anumite limite

 

Este important de menționat, totuși, că creierul nu este infinit maleabil.

Anumite zone ale creierului sunt în mare parte responsabile de anumite acțiuni. De exemplu, există zone ale creierului care joacă roluri critice în lucruri precum mișcarea, limbajul, vorbirea și cunoașterea.

Deteriorarea zonelor cheie ale creierului poate duce la deficite importante în aceste zone deoarece, deși poate fi posibilă o anumită recuperare, alte zone ale creierului pur și simplu nu pot „prelua” integral acele funcții care au fost afectate de daune.

Terapia vizuală și neuroplasticitatea

Terapia vizuală nu face altceva decât să valorifice neuroplasticitatea creierului, existentă la orice vârstă.

Creierul, în calitate de sediu central, este cel care coordonează activitatea ochilor.

Așadar, în situația în care există tulburări funcționale de vedere (ca de exemplu strabismul, ambliopia ș.a.), reeducarea creierului are consecințe extraordinare asupra controlului ocular, ducând la ameliorarea sau chiar vindecarea tulburărilor funcționale existente.

De menționat că neuroplasticitatea poate contribui uneori și la apariția unor afecțiuni. De exemplu, persoanele surde pot suferi de un sunet continuu în urechi (tinitus), ca rezultat al „recablării” celulelor creierului „înfometate” de sunet. În concluzie, pentru ca neuronii să formeze conexiuni benefice, este foarte important ca stimularea neuronală să se facă în mod corect.

Reeducarea creierului prin terapie vizuală CORECTĂ, dă rezultate la orice vârstă și îmbunătățește in mod evident viața oamenilor cu tulburări de vedere.

 

 

Am studiat optometria, precum și principiile de terapie vizuală, dar în același timp am practicat eu însămi terapia vizuală. Astfel am obținut rezultate extraordinare cu efecte mai mult decât vizibile de ameliorare a strabismului și de  îmbunătățire a  problemelor funcționale aferente, de care am suferit o viață întreagă, până la vârsta de cincizeci de ani.

Aici puteți citi despre efectele terapiei vizuale asupra ochilor mei.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te la newsletter!
Scroll to Top